Caută în baza de date cu peste 300.000 de volume


ALSTAEDTER Johann


Înapoi

ALSTAEDTER, Johann (n. 15 febr. 1830, Feldioara, jud. Brașov - m. 7 mai 1880, Brașov), medic. Şi-a făcut studiile gimnaziale la Brașov şi la Ofen (Buda). A urmat studii de medicină la Universitatea din Viena, unde la 21 apr. 1859 a obţinut diploma de doctor. În acelaşi an, în 11 iun. devine medic chirurg, iar de la 8 apr. 1861 devine şi magister în ginecologie. În 1859, în perioada războiului dintre Austria şi Italia, a fost medic şef în rândurile armatei imperiale la garnizoana din Ulm. La terminarea acestui război, a intrat în serviciile napolitanilor şi a ajuns medic şef al legiunii străine cu sediul la Viena. Odată cu căderea regatului napolitan, a renunţat la această slujbă şi s-a înscris, pentru perfecţionarea sa profesională, ca medic intern la profesorul Schuh din Viena. Va rămâne aici între 1860-1862 (după Ed. Gusbeth), date ce intră în contradicţie cu cele de mai jos. În acelaşi timp, a fost pentru câteva luni şi medic secundar la profesorul Sigmund. A părăsit însă Viena pentru a se stabili în România, în sept. 1861 (după V. Gomoiu). Un paşaport eliberat pe numele său de Cancelaria aulică a Transilvaniei îl arăta călătorind spre București în iun. 1861. Ajuns aici, a practicat medicina timp de trei luni (după E. Gusbeth), la spitalul oraşului şi al carantinei din Călăraşi. Din 1862 este medic primar la Spitalul din Ploieşti. În acest oraş, unde va rămâne timp de 12 ani, a fost numit, în dec. 1862, vicepreşedinte al Consiliului de Igienă şi Salubritate Publică. Între 1863 şi 1865 a profesat la Spitalul Central din București, după care revine la Ploieşti. În oct. 1875 s-a retras din cauza sănătăţii la Brașov, unde rămâne până la moarte. În 1877, în timpul războiului de independenţă, deşi se simţea slăbit, a condus un spital de campanie, timp de câteva luni la București. A murit în urma unei suferinţe la coloana vertebrală.

Referinţe: Gusbeth, Ed., Zur Geschichte der Sanitäts Verhältnisse in Kronstadt, Kronstadt, 1884, p. 70-71; Gomoiu, Repertor, p. 70; Huttmann, Medicina, p. 12, 88-89, fig. 98-99.

Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare.