Caută în baza de date cu peste 300.000 de volume


ALEXANDRU Petre I.


Înapoi

ALEXANDRU, Petre I. (n. 19 mai 1938, com. Cetăţeni, jud. Argeş), profesor universitar doctor. A urmat cursurile Liceului Teoretic „Dinicu Golescu”din Câmpulung Muscel, iar studiile superioare le-a încheiat în 1961, la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Brașov, cu specializarea Automobile şi Tractoare. Repartizat în învăţământul superior imediat după absolvire, ocupă posturile de preparator, asistent (1963), şef de lucrări (1969), conferențiar (1975), profesor universitar şi conducător ştiinţific de doctorat (din anul 1990), în cadrul Universității Transilvania Brașov, Catedra de Organe de maşini şi Mecanisme (O.M.M.R.), în specialitatea Inginerie mecanică, după ce, încă din 1971, sub îndrumarea profesorului doctor docent N. I. Manolescu, îşi susţinuse la Politehnica din București teza de doctorat cu tema Contribuţii la teoria mecanismelor de direcţie ale autovehiculelor rutiere. A ţinut cursuri la secţiile de Electromecanică şi Utilaj Tehnologic, Autovehicule Rutiere, Mecanică Agricolă şi Utilaj pentru industria alimentară, pentru care a redactat manuale universitare. Pregătirea şi perfecţionarea profesională şi-a desăvârşit-o prin schimburi de experienţă şi stagii în ţară şi străinătate la: Universitatea Tehnică din Cluj (1967), Universitatea Politehnică București (1968), Centrul de Ştiinţe Mecanice din Udine (Italia, 1973), Institutul din Saclay (Paris, Franța, 1994), Academia din Strasbourg (Franța, 1998). Petre Alexandru este şi un pasionat cercetător, desfăşurând o remarcabilă activitate în mai multe domenii: teoria mecanismelor cu bare, calculul şi optimizarea mecanismelor de ghidare a roţilor automobilelor (direcţie-suspensie). Multe din cercetările sale au fost făcute pe bază de contracte (peste 60), fiind director de proiect la un număr însemnat de contracte, elaborate pentru unităţi de cercetare şi proiectare din ţară, precum CAESAR ARO Câmpulung, CAESAR DACIA Piteşti, Institutul Proiect Tractorul Brașov, INMT București, cercetarea teoretică fiind continuu îndreptată spre aplicabilitate. La concursurile organizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, prin CNCSIS, s-a remarcat cu oferte de proiecte, fiind şi directorul proiectului major de cercetare tip C (Cercetarea teoretică şi experimentală a mecanismelor articulate de ghidare, cu aplicabilitate la maşini rutiere şi agricole), finanţat de Guvernul României şi Banca Mondială, obţinându-se astfel fonduri importante pentru Universitatea Transilvania. Pune bazele şi  conduce laboratorul de cercetare al catedrei O.M.M.R., denumit CASMA (Conceptia, Analiza si Sinteza Mecanismelor Articulate), amenajându-se, tot sub conducerea sa, laboratorul de testare experimentală TESMA. Este remarcabilă la Petre Alexandru şi activitatea teoretico-aplicativă, desfăşurată prin contract, pentru optimizarea cinematico-geometrică a unor tipuri noi, îmbunătăţite, de serie sau prototipuri de autoturisme de fabricaţie românească, privind direcţia şi suspensia acestora. Activitatea sa didactică şi ştiinţifică este concretizată într-un număr de 22 cărţi (manuale, monografii, îndrumare), destinate  studenţilor de la facultăţile mecanice, ca şi specialiştilor din institutele de cercetare-proiectare, din care la 14 este unic sau prim autor. De asemenea, a elaborat peste 230 de lucrări ştiinţifice, publicate în reviste de specialitate şi buletine ale simpozioanelor şi congreselor naţionale şi internaţionale, la peste 110 articole fiind prim sau unic autor. Aceste lucrări se axează în special pe teoria mecanismelor, analiza şi sinteza mecanismelor spaţiale cu bare articulate, cu aplicaţie la mecanismele de direcţie şi de suspensie ale automobilelor. Participă, de asemenea, cu lucrări la manifestările ştiinţifice naţionale şi internaţionale din domeniul Teoriei mecanismelor şi Autovehiculelor rutiere, dintre care amintim seriile de simpozioane naţionale şi internaţionale: SYROM București (1973, 1977, 1981, 1985, 1989, 1993, 1997, 2001, 2005, 2009), MTM Timişoara (1972, 1976, 1980, 1984, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004), PRASIC Brașov (1978, 1982, 1986, 1990, 1994, 1998, 2002, 2006), CONAT Brașov, ESFA București, CCA Piteşti, Congresele Federaţiei Internaţionale de Teoria Mecanismelor şi Maşinilor (IFToMM) din Newcastle (Anglia, 1975), Montreal (Canada, 1979), New Delphi (India, 1983), Sevilla (Portugalia, 1987), Praga (Cehoslovacia, 1991), Milano (Italia, 1995), Oulu (Finlanda, 1999) şi Besançon (Franţa, 2007). îndeplineşte importante funcţii în organisme de profil, fiind vicepreşedinte la nivel naţional AROTMM şi preşedinte al AROTMM, filiala Brașov. Este, de asemenea, membru al Societății Inginerilor de Automobile din România (S.I.A.R.).  în calitate de conducător ştiinţific la specializarea prin doctorat, a îndrumat 12 doctoranzi care au obţinut înaltul titlul ştiinţific de doctor inginer. Activitatea sa creatică este ilustrată şi prin cele 5 brevete de invenţie obţinute. Pentru întreaga sa activitate profesional-ştiinţifică i s-a decernat Diploma de excelenţă din partea Universităţii „Transilvania”Braşov (2008) şi AROTMM (2015).

Opera: monografii, manuale - îndrumar de proiect - Organe de maşini. Cricuri, Institutul Politehnic Brașov, 1963 (în colaborare cu A. Jula, Gh. Miloiu); îndrumar de proiect - Organe de maşini. Arbori-Angrenaje, Institutul Politehnic Brașov, 1964 (în colaborare cu Gh. Miloiu, I. Drăghici şi A. Jula); îndrumar de proiect la Mecanisme, Brașov, 1965 (în colaborare cu A. Jula); îndrumar de laborator la Mecanisme, Brașov, 1966 (în colaborare cu A. Jula); Teoria mecanismelor şi organe de maşini. Teoria mecanismelor, volumul I, Brașov, Editura Universității Brașov, 1972, 161 p.; Teoria mecanismelor şi organe de maşini. Organe de maşini, volumul II, Brașov, Editura Universității Brașov, 1975, 188 p.; Mecanisme şi organe de maşini, Brașov, Editura Universității Brașov, 1976, 304 p. (în colaborare cu E. Silianu şi C. Rădulescu); Mecanismele direcţiei autovehiculelor, București, Editura Tehnică, 1977, 320 p. (în colaborare cu Fl. Dudiţă şi A. Jula); Organe de maşini. Culegere de probleme, Brașov, Editura Universității Brașov, 1977, 370 p. (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula, E. Chişu, C. Rădulescu, ş.a.); Organe de maşini. Probleme, București, Editura Didactică, 1980, 349 p. (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula, E. Chişu, C. Rădulescu, ş.a.); Mecanisme. Analiza, volumul I, Brașov, Editura Universității Brașov, 1982, 311 p. (în colaborare cu I. Vişa, Ş. Bobancu); Mecanisme. Sinteza, volumul II, Brașov, Editura Universității Brașov, 1984, 254 p. (în colaborare cu I. Vişa, Ş. Bobancu); Teoria şi proiectarea mecanismelor. Structura, geometria şi cinematica mecanismelor articulate şi cu came, volumul I, Brașov, Editura Universității  Brașov, 1992, 193 p. (în colaborare I. Vişa, N. Souca);  Mecanisme. îndrumar de laborator, Brașov, 1998 (în colaborare cu I. Vişa ş.a.); Teoria şi proiectarea mecanismelor. Cinematica şi geometria mecanismelor cu roţi dinţate, dinamica mecanismelor cu bare articulate, cinetostatica mecanismelor cu roţi dinţate şi cu came, Brașov, reprografia Universităţii Transilvania Braşov, 1998, 151 p. (în colaborare cu C. Alexandru, D. Talabă);  Proiectarea funcţională a mecanismelor, Brașov, Editura Lux Libris, 1999, 290 p. (în colaborare cu I. Vişa, C. Alexandru, D. Talabă); Teoria şi proiectarea mecanismelor, volumul II, Brașov, Editura Universității Transilvania Brașov, 1999 (în colaborare cu D. Talabă, C. Alexandru); Modelarea structural-cinematică a mecanismelor de ghidare a roţilor/punţilor automobilelor, Brașov, Editura Lux Libris, 2000, 100 p. (în colaborare cu I. Vişa); Modelarea structural-cinematică a mecanismelor de ghidare ale roţilor autovehiculelor rutiere, Brașov, Editura Lux Libris, 2001, 134 p. (în colaborare cu I. Vişa); Proiectarea funcţională a mecanismelor – metode clasice şi moderne, Brașov, Editura Lux Libris, 2004, 359 p. (în colaborare cu I. Vişa, C. Alexandru, D. Talabă); Ştergătoarele de parbriz ale automobilelor – prezentări şi analize, Brașov, Editura Universităţii Transilvania, 2009, 122 p. (în colaborare cu Adrian Constantin Buta); Tehnici şi sisteme mecanice de depunere a straturilor subţiri pentru celule/colectori solari, Brașov, Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2009, 133 p. (în colaborare cu  Monica Enescu); O istorie a catedrei Universităţii „Transilvania”din Braşov – Organe de Maşini şi Mecanisme. Oameni şi vremuri, Brașov, Ecran Magazin, 2015, 223 p.;  Studii şi articole - Asupra condiţiei de montaj la mecanismele planetare cu sateliţi dubli, în Construcţia de maşini, București, nr. 5, 1963, p. 387- 391 (în colaborare cu E. Silianu); Determinarea parametrilor de amortizare a oscilaţiilor suspensiei automobilelor, în Construcţia de maşini, nr. 5, 1964 (în colaborare cu I. Drăghici, şi A. Jula); Unificarea metodelor de încercare a amortizoarelor telescopice ale autovehiculelor, în Revista transporturilor, București, nr. 2, 1964 (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula); Asupra alegerii tipului de amortizor pentru automobile indigene, în, volumul VII, 1965, p. 341-354 (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula); încercarea amortizoarelor hidraulice indigene, în , volumul VII, 1965, p. 355-370 (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula); Nomografia calculului amortizoarelor hidraulice telescopice, în , volumul II, 1965, p. 371-388 (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula,); Rezultate ale cercetărilor privind amortizoarele telescopice auto, în Buletinul Institutului Politehnic Brașov, volumul VIII, 1966, p. 97-110 (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula,); Aspecte ale mobilităţii mecanismelor, în Buletinul Institutului Politehnic Brașov, volumul X, 1968, p. 95-104; Studiul teoretic şi experimental al confortabilităţii autobuzului românesc cu capacitate medie, în Buletinul Institutului Politehnic Brașov, volumul X, 1968, p. 159-172 (în colaborare cu I. Drăghici, A. Jula); Unele aspecte ale influenţei amortizorului de oscilaţii torsionale asupra solicitării transmisiei automobilelor, în Construcţia de maşini, nr. 1, 1968, p. 6-12 (în colaborare cu Gh. Trică, I. Drăghici); Asupra legii de transmitere a trapezului de direcţie al autovehiculelor pe roţi, în Construcţia de maşini, nr. 10, 1970, p. 6-12; Studiul privind cinematica direcţiei vehiculelor rutiere, în Buletinul Institutului Politehnic Brașov, volumul XII, 1970, p. 92-102; Contribuţii la analiza cinematică a mecanismelor de direcţie ale autovehiculelor rutiere, în Studii şi cercetări de mecanică aplicată, București, nr. 3, 1971, p. 581-610 (în colaborare cu N. Manolescu); Contribuţii la teoria mecanismelor de direcţie ale autovehiculelor rutiere, rezumatul tezei de doctorat, Institutul Politehnic București, 1971; Sistematizarea calculului cinematic al mecanismelor de direcţie, în Buletinul Institutului Politehnic Brașov, volumul XIII, 1971, p. 281-291; Studiul cinematic al mecanismului de direcţie cu două bare transversale, în Construcţia de maşini, nr. 9, 1971, p. 527-538; Studiul structural al mecanismelor de direcţie ale autovehiculelor rutiere, în Buletinul Institutului Politehnic București, nr. 1, 1971 (în colaborare cu N. Manolescu); Determinarea relaţiilor de calcul ale forţelor din articulaţiile şi barele mecanismului de direcţie, în Buletinul Universității Brașov, volumul XIV, 1972, p. 39-51 (în colaborare cu Ş. Bobancu); Sinteza analitică a mecanismului de direcţie generate din schema Watt, în Buletinul Simpozionului de Mecanisme şi transmisii mecanice. MTM-Timişoara, volumul I, 1972, p. 165-176 (în colaborare cu Ş. Bobancu); Studiul cinematic al mecanismului de direcţie cu trei bare transversale şi a celui cu cremalieră, în Studii şi cercetări de mecanică aplicată, București, nr. 2, 1972, p. 348-383; Systematisierung der Lenkmechanismen Radfahrzeuge, în Konstruktion, Springer-Verlag, nr. 2, 1972, p. 55-61 (în colaborare cu Fl. Dudiţă); Contribuţii la sinteza cinematică a trapezului de direcţie al autovehiculelor rutiere, în Construcţia de maşini, nr. 8, 1973, p. 459-466 (în colaborare cu N. Manolescu); Criterii, metode şi relaţii de sinteză cinematică a mecanismelor de direcţie, SYROM’73 - Theory and Practice of mechanisms, volumul B, București, 1973, p. 123-134; La synthèse cinématique des mécanismes de direction à trois barres déccouplément et de mécanismes à crémaillère, în Buletinul Universității Brașov, volumul XV, 1973, p. 141-150; Legile de mişcare ale tachetului cu puls 4 – constant, în Buletin tehnico-ştiinţific CIT Brașov, volumul II, 1973, p. 175-182 (în colaborare cu Ş. Bobancu); Modelul cinematic al vehiculelor pe şenile în mişcarea de virare, în Buletin tehnico-ştiinţific CIT Brașov, 1973, p. 133-142 (în colaborare cu A. Jula); Sinteza geometrică a mecanismelor de direcţie complexe ale vehiculelor pe şenile, SYROM’73 - Theory and Practice of mechanisms, volumul C, București, 1973, p. 123-134 (în colaborare cu A. Jula); Asupra condiţiei virării perfecte a autovehiculelor şi autotrenurilor cu semiremorcă, în Buletinul Universității Brașov, volumul XVI, 1974 (în colaborare cu Gh. Apetrei); Concepţia unui mecanism de direcţie cu levier central pentru tractoarele U-650 DT şi U-800 DT, în Buletinul sesiunii jubiliare a ITB, 1975 (în colaborare cu I. Iliescu, O. Teban, şi I. Vişa); Sistematizarea şi analiza structurală a mecanismelor de suspensie independentă ale autovehiculelor, în Buletinul Universității Brașov, nr. XVII, 1975, p. 27-34 (în colaborare cu I. Vişa); Spannungen in einem Gelenksystem welches in Fahrzeugbau verwendet wird, în Vedecka konference Kateder Câsti stroju, Brno (Cehoslovacia), 1975, p. 1-11 (în colaborare cu A. Jula); Synthesis of the Seven-Joint Space Mechanism Used in the Steering System of Road Vehicules, IV Congress IFToMM, Newcastle Upon Tynem, 1975, p. 697-702 (în colaborare cu Fl. Dudiţă); Analiza şi sinteza cinematică a mecanismului RSSR, din suspensia automobilelor, în Buletinul Simpozionului de Mecanisme şi transmisii mecanice. MTM-Timişoara, 1976, p. 393-402 (în colaborare cu I. Vişa); A synthesis of space steering linkages of Vehicules, în Symposium Computer Aided Design in Mechanical Engineering, Milano, 1976, p. 149-162 (în colaborare cu Fl. Dudiţă, şi Ş. Bobancu); Model dinamic pentru studiul vibraţiilor în mecanismele de direcţie, în Buletinul Universității Brașov, nr. XVlll, 1976, p. 47-52; Optimizarea postului de conducere la tractoarele agricole, în Buletinul Universității Brașov, nr. XVIII, 1976, p. 77-84 (în colaborare cu Gh. Vacariu); Caracteristici cinematice ale mecanismului de direcţie cu cremalieră, în Bul. CONAT, Universitatea Brașov, 1977, volumul XIX - A, p. 25-34 (în colaborare cu I. Vişa, N. Copaescu,); Comportarea cinematică a unui mecanism spaţial cu zece elemente, utilizat la puntea directoare a automobilelor, în Second IFToMM - International Symposium Linkages and Computer Aided Design Methods, București, 1977, p. 23-38 (în colaborare cu I. Vişa); Corelaţii privind bracarea corectă a roţilor directoare ale autovehiculelor, în Buletinul CIT Brașov, 1977, p. 221-228 (în colaborare cu I. Giuvelca, I. Vişa); Mécanisme complexe à structure variable et trois degrées de mobilité „partielle”utilisé sur le pont dissecteur des automobiles, în Third Congress Mechanics, volumul XII, Varna, 1977, p. 27-34 (în colaborare cu I. Vişa,); Metodă de studiu cinematic al mecanismelor de clasă superioară, în Buletinul sesiunii tehnico-ştiinţifice IUG „Progresul” Brăila, 1977, p. 147-150 (în colaborare cu N. Souca); Sistematizarea calculului cinematic al mecanismelor de direcţie planetare ale autovehiculelor pe şenile cu ajutorul schemelor bloc, în Construcţii de maşini, București, nr. 7, 1977, p. 371-378 (în colaborare cu A. Jula); Stabilirea schemelor cinematice optime ale mecanismelor de direcţie ale autovehiculelor, în Buletinul CONAT - Universitatea din Brașov, volumul XIX - A, 1977, p. 63-71 (în colaborare cu N. Manolescu, L. Haşeganu); Studiul adaptabilităţii unui mecanism de direcţie cu pârghie centrală pe tractoarele U-650 DT şi U-800 DT, în Buletinul CIT Brașov, 1977, p. 213-220 (în colaborare cu I. Tănăsescu, I. Vişa); Studiul variaţiei unghiului de înclinare transversală a pivotului şi a ecartamentului la mecanismele suspensiei independente ale autovehiculelor rutiere, în Buletinul CIT Brașov, 1977, p. 353-360; Influenţa parametrilor geometrici ai mecanismului de suspensie Mc Pherson şi ai direcţiei asupra mărimii optime a parametrilor de minimizare a bracării induse, în Buletinul Universității Brașov, XX-A, 1978, p. 53-58 (în colaborare cu I. Vişa); Interdependenţe cinematice în mecanismul de direcţie şi suspensie - mecanism cu structură variabilă şi trei grade de mobilitate parţială, în Construcţia de maşini, nr. 6, 1978, p. 300-307 (în colaborare cu I. Vişa,); Stabilirea cantitativă şi eliminarea prin metode analitice a influenţei suspensiei asupra direcţiei vehiculelor, în Buletin C.C.A. Piteşti, 1978, p. 102-111 (în colaborare cu I. Vişa); Stabilirea parametrilor geometrici optimi ai mecanismului spaţial cuplei de suspensie tip patrulater şi de direcţie tip liniar central - utilizat la autovehicule, în Buletinul PRASIC al Simpozionului „Mecanisme şi Organe de maşini”, volumul l, Brașov, 1978, p. 119-128 (în colaborare cu I. Vişa); Studiu comparativ al caracteristicilor cinematice ale unor prese mecanice verticale de matriţare, în Tehnologii şi utilaje noi pentru prelucrări la cald, volumul II, Universitatea Brașov, 1978, p. 407-419 (în colaborare cu A. Constantinescu ş.a.); Bracarea indusă a roţilor directoare a tractoarelor, cauzată de balansarea punţii, în Buletinul Universității Brașov, volumul XXI-A, 1979, p. 69-74 (în colaborare cu I. Vişa); Kinematics Synthesis of a variable Structure Mechanism with tree partial degrees of mobility, în V Congress IFToMM, volumul I, Montreal, 1979, p. 9-12; Proiectarea cinematică a mecanismului punţii directoare tip suspensie cu patrulater - direcţie cu liniar central, în Buletinul C.C.A. Piteşti, 1979 (în colaborare cu I. Vişa); Proiectarea cinematică a mecanismelor punţii directoare tip suspensie McPherson–direcţie cu cremalieră, în Buletinul „Construcţia, fabricaţia şi exploatarea automobilelor”, volumul II, Piteşti, 1979, p. 319-324 (în colaborare cu I. Vişa); Sinteza cinematică a mecanismului spaţial auto de tipul RSSTSSR, în Simpozion Mecanisme şi transmisii mecanice. MTM-Timişoara, volumul I, 1980, p. 61-70 (în colaborare cu I. Vişa); Relaţii generale de calcul cinematic a mecanismelor de direcţie anterioară cu paralelogram central, în Buletinul CCSITT Brașov, 1981, p. 74-83 (în colaborare cu N. Livovschi, I. Vişa); Relaţii generale de calcul cinematic a mecanismelor de direcţie posterioară cu paralelogram central, în Buletinul CCSITT Brașov, 1981, p. 64-73 (în colaborare cu N. Copaescu, I. Vişa,); Relaţii generale de calcul cinematic a mecanismului de direcţie cu cremalieră, în Buletinul „Creativitatea în construcţia autovehiculelor”, Piteşti, 1981 (în colaborare cu I. Vişa); Relaţii generale de calcul cinematic a mecanismului de direcţie cu levier central articulat la punţi, în Buletinul „Creativitatea în construcţia autovehiculelor”- Piteşti 1981 (în colaborare cu I. Vişa); Relaţii generale de calcul a mecanismului de ghidare cu suspensie tip patrulater, la funcţionarea numai a mecanismului de suspensie, în Buletinul „Creativitatea în construcţia autovehiculelor”- Piteşti 1981, p. 21-30 (în colaborare cu I. Vişa); Valori optime ale parametrilor geometrici ai mecanismelor de direcţie ale autovehiculelor, în SYROM’81, Third IFToMM International Symposium, volumul IV, București, p. 6-14 (în colaborare cu I. Vişa,); Variante cinematico-constructive ale mecanismului de direcţie cu cremalieră, în Buletin CONAT, 1981, Brașov, p. 73-82; Einfluss der Legawinkel des Lenkers auf die Kinematik der Schleifenmechanismen von Fahrzeugaufhängungen, în CONAT IV, Universitatea Brașov, 1982, p. 235-243 (în colaborare cu N. Souca, I. Vişa); Influenţa heterocinetismului transmisiilor cardanice ale punţii moto-directoare asupra neconcordanţei cinematice ale autovehiculelor 4x4 în viraj, cu sau fără diferenţial între punţi, în Buletinul Simpozion PRASIC’82, volumul I, p. 175-182 (în colaborare cu N. Souca); Relaţii generale de analiză cinematică a mecanismului de ghidare cu suspensie McPherson şi amortizor dezaxat spre interior faţă de axa pivotului, la funcţionarea numai a mecanismului de suspensie, în Buletinul Simpozion PRASIC’82, volumul I, p. 57-68 (în colaborare cu I. Vişa); Relaţii generale de calcul cinematic a mecanismului de direcţie cu levier central articulat la cadru, în Buletinul Simpozion PRASIC’82, volumul I, p. 47-56 (în colaborare cu I. Vişa,); Allgemeine Gleichungen der Übertragungsgesetzte der Fahrzeuglenkgetriebe, în Sixth World Congress of TMM-IFToMM, Delhi, 1983, p. 369-372; Capacitatea unghiulară a articulaţiilor sferice ale mecanismului de direcţie cu cremalieră, în Simpozion MTM - Timişoara, 1984, p. 2-8 (în colaborare cu I. Vişa); Capacitatea unghiulară a articulaţiilor sferice ale mecanismului de ghidare a roţii directoare - tip Dacia, în Buletinul „Construcţia şi calculul automobilului” Piteşti, volumul I, 1984, p. 62-73 (în colaborare cu I. Vişa); Influenţa abaterilor dimensionale de ghidare RSSRSS asupra poziţiei statice şi a cinematicii roţilor directoare ale automobilelor, în Simpozion MTM -  Timişoara, 1984, p. 136-145 (în colaborare cu I. Vişa, G. Cârciumaru); Influenţa abaterilor dimensionale din mecanismele de suspensie McPherson asupra poziţiei statice şi a cinematicii roţii directoare, în Buletinul „Construcţia şi calculul automobilului” Piteşti, volumul I, 1984, p. 74-81 (în colaborare cu I. Vişa); Relaţii generale de calcul al forţelor din mecanismele de suspensie-direcţie tip Dacia, în Buletinul „Construcţia şi calculul automobilului” Piteşti, volumul I, 1984, p. 50-61 (în colaborare cu N. Souca, I. Vişa); Einfluss der Massabweichungen in Führunsgetriebe mit McPherson federbein auf die statiche Lage und die Kinematik des Gelenkten Kraftfahrseugrades, în CONAT ‘85, Brașov, p. 121-130 (în colaborare cu I. Vişa); Influenţe cinematice ale abaterilor dimensionale din mecanismele spaţiale RSSRRRT de ghidare a roţilor directoare ale automobilelor, în The Fourth Intern. Symp., volumul IV, București, 1985, p. 269-280 (în colaborare cu I. Vişa); Mişcarea relativă din articulaţiile sferice ale mecanismelor spaţiale, în SYROM’85. The Fourth Intern. Symp., volumul II-1, București, p. 9-18 (în colaborare cu I. Vişa); Pregătirea datelor pentru studiul cu ajutorul calculatorului a cinematicii unui mecanism spaţial complex, în PRASIC’86, Brașov, Mecanisme, p. 11-20 (în colaborare cu I. Vişa); Sinteza elementară (în faza iniţială a proiectării) a mecanismelor de ghidare a roţii directoare de autovehicul - tip patrulater de suspensie şi direcţie cu leviere centrale, în PRASIC’86, volumul I, Mecanisme, p. 141-150 (în colaborare cu I. Vişa); Algoritm de analiză (general) şi optimizare cinematică a mecanismelor de prindere a roţilor directoare ale autoturismelor de tip ARO, în Buletinul ESFA087, volumul I, București, 1987 (în colaborare cu I. Vişa, N. Souca); Asupra metodei coordonatelor în studiul cinematic a1 mecanismelor cu bare, în Buletinul MERO’87, volumul 4, București, 1987 (în colaborare cu I. Vişa, N. Souca); Influence of Dimensional Deviations upon the Position Functions in the Guiding Mechanism of Automotive Front Wheels, în Seven Congress on TMM, volumul 3, Sevilla, 1987, p. 1589-1592; Allgemeines Rechnerprogramm für die Kräfte in der Führungsgetrieben der gelenkten PKW-Rader vom Typ Viergelenkaufhengung – Zahnstangelenkung, în Buletin CONAT’88, Universitatea Brașov, 1988, p. 239-249 (în colaborare cu N. Souca); Utilizarea metodei coordonatelor în studiu cinematic al mecanismelor cu bare articulate, în Buletinul MTM-Cluj, Institutul Politehnic, 1988, volumul I, 1988 (în colaborare cu I. Vişa, D. Talabă); Determinarea forţelor într-un mecanism spaţial bicontur RSCS-SST cu elemente elastice de echilibrare, în SYROM’89, volumul IV, București, 1989, p. 1-12 (în colaborare cu N. Souca); Forţe in articulaţiile mecanismului de ghidare a roţii directoare a unui autoturism tip Oltcit, în Buletinul CCFEA Piteşti – Institutul de învăţământ Superior Piteşti, 1989, p. 33-40 (în colaborare cu N. Souca, A. Oprea); Adaptarea mecanismului de direcţie cu cremalieră, asistată hidraulic, pe autoturismele ARO 10, în PRASIC 1990, Brașov, p. 211-220 (în colaborare cu I. Vişa, H. Cristea); Determinarea mişcării relative din cuplele sferice ale bielelor mecanismelor spaţiale, în PRASIC 1990, Brașov, p. 143-150 (în colaborare cu I. Vişa, M. Ciobanu); Statica mecanismului CSSRR utilizabil la autovehiculele de teren, în PRASIC 1990, Brașov, p. 135-142 (în colaborare cu D. Talabă, I. Vişa, H. Cristea); Algorithm for kinematics analysis and optimization of the guidance mechanism of steering wheels in cross-country cars, în Revista Inginerilor de Automobile, nr. 1, 1991, partea I, p. 11-13; nr. 2, partea a doua, p. 11-13 (în colaborare cu I. Vişa, A. Ioan); Aspecte structurale ale mecanismelor rezolvate în spirit „Manolescu”, în Structura mecanismelor, Institutul Politehnic, București, 1991; Caractéristiques cinématiques-statiques du mécanisme CSSSRR - (SSR/SSR) pour la direction des véhicules tout-terrain, în Eight World Congress on the Theory of Machines and Mechanism, volumul 4, Praga, 1991, p. 987-990 (în colaborare cu I. Vişa, D. Talabă); Compatibilitatea suspensiei McPherson cu direcţie clasică a automobilului ARO 10, în Simpozion ESFA’91, București, p. 299-309 (în colaborare cu V. Enache, I. Vişa); La détermination de la position d’équilibre des mécanismes articulés de guidage des roues des automobiles, în VIII Congress IFToMM, volumul IV, Praga, 1991, p. 1521-1526 (în colaborare cu I. Vişa); Unele problematici ale direcţiei tractoarelor agricole pe roţi, în Simpozion ESFA’91, Institutul Politehnic București, 1991, p. 289-298 (în colaborare cu R. Dnestreanschi); Analiza forţelor în cuplajul tripoid-unghiular, în Al VI-lea Simpozion MTM - Timişoara, 1992, volumul I (în colaborare cu D. Talabă, N. Souca); Mecanisme directoare cu comandă hidrostatică destinate tract. agr. roţi, în Al VI Simpozion MTM Timişoara, 1992, volumul II (în colaborare cu R. Dnestreanschi); Mecanismele direcţiei integrale ale automobilelor, în A V-a Conferinţă CCFA - Piteşti, 1992, volumul A - Automobile - Universitatea Piteşti, p. 75-80 (în colaborare cu H. Cristea); Elemente de proiectare a cuplajului tripod cu căi de rulare drepte, în VII CONAT’93, volumul III, Brașov, 1993, p. 201-208 (în colaborare cu D. Talabă, Gh. Marin); Introspectin (?) concerning the wheel tractors–steering, în CONAT’93, volumul III, Brașov, 1993, p. 83-90 (în colaborare cu R. Dnestreanschi); Sistematizarea structural-constructivă a mecanismelor de direcţie cu acţionare mecanică destinate tractoarelor agricole pe roţi, în Simp. SYROM’93, București, volumul IV, Universitatea „Politehnică”, 1993, p. 55-62 (în colaborare cu R. Dnestreanschi); Softul ASDITA - analiza suspensiei, direcţiei şi transmisiei automobilelor, în SYROM’93, volumul IV, București, Universitatea „Politehnică”, 1993, p. 1-8 (în colaborare cu I. Vişa, D. Talabă); Stand pentru încercarea mecanismelor de direcţie ale automobilelor, în VII CONAT 1993, volumul III, Brașov, 1993, p. 443-446 (în colaborare cu I. Tănăsescu, D. Talabă); Un nou algoritm de determinare a poziţiei de echilibru a suspensiei independente a automobilului faţă de caroserie, în SYROM’93, volumul IV, București, Universitatea „Politehnică”, 1993, p. 115-124 (în colaborare cu I. Vişa, M. Ciobanu); Capacitatea unghiulară reală a articulaţiilor sferice din mecanismele spaţiale, în Buletinul V - Simpozion proiectarea asistată de calculator volumul I, Brașov, 1994, p. 297-306 (în colaborare cu D. Talabă); Direcţia integrală şi stabilitatea autovehiculelor aflate în viraj, în Buletinul V-Simpozion Proiectarea asistată de calculator, volumul I, Brașov, 1994, p. 43-52 (în colaborare cu H. Cristea, D. Cotescu); O abordare a sintezei optimale a trapezului de direcţie cu comandă prin bara longitudinală, în Buletinul IV, Conferinţa naţională de autovehicule rutiere Piteşti, 1994  (în colaborare cu A. Simionescu); Specializările tehnice în învăţământul superior francez, în Buletinul Simpozion V. Proiectarea asistată de calculator, volumul I., Brașov, 1994, p. 347-354; Synthesis of functions generators using the Method of Increasing the Degree of freedom of the mechanism, în IX Congress IFToMM, Milano, 1995, volumul I, p. 139-143 (în colaborare cu A. Simionescu); Analysis and optimisation of the relative motion in the spherical joints of the spatial mechanisms, în VII International Congress TMM - Liberek, 1996, p. 605-609 (în colaborare cu D. Talabă); Conceperea unui mecanism de direcţie pentru automobile cu punte rigidă şi fenomene perturbatoare cinematico-dinamice minime, în Simpozion naţional MTM’96, Reşiţa, 1996, p. 16-21 (în colaborare cu Gh. Marin, S. Marcu); Method for Kinematics synthesis of the space guiding Linkages by three points used for car axles, in Bulletin of the „Transilvania”- University, volumul 3, A, 1996, p. 29-34 (în colaborare cu C. Alexandru); Metodă de sinteză cinematică a mecanismelor articulate spaţiale de ghidare a punţilor automobilelor, Conferinţa CONAT’96, Brașov, 1996, volumul IV, p. 75-80 (în colaborare cu C. Alexandru); Dynamic analysis of the passenger car front suspension, în SYROM’97, volumul 4, București, 1997, p. 161-167 (în colaborare cu D. Talabă); Kinematics analysis method of the multiple spatial guiding mechanisms of the car steering wheels, în VII IFToMM Symposium SYROM’97, volumul IV, București, 1997, p. 7-10 (în colaborare cu C. Alexandru); Mecanism cu direcţie pentru camioneta ARO, Conferinţa naţională auto CAR’97, Piteşti, volumul A, p. 157- 160 (în colaborare cu S. Marcu, V. Ionescu, I. Vişa); Simularea autoturismului cu suspensie independentă în regimul trecerii peste obstacole utilizând softuri MBS, în Conferinţa naţională auto CAR’97, Piteşti, volumul A, p. 201-206 (în colaborare cu D. Talabă, C. Alexandru); Static modelling of the system with plate spring and longitudinal reaction anus used for rear axle of the off-road vehicules, în VII Conferința de autoturisme rutiere CAR’97, Universitatea Piteşti, volumul A, 1997, p. 269-276 (în colaborare cu C. Alexandru, S. Marcu, D. Cotescu); Influenţa elasticităţilor din flexiblocuri asupra comportamentului dinamic al suspensiei auto tip patrulater, în VI PRASIC’98, volumul I, Brașov, 1998, p. 7-10 (în colaborare cu C. Alexandru); Metodă de sinteză cinematică a mecanismelor articulate pe baza poziţiilor relative ale planului bielei, în Buletinul XXII, Conferința naţională de Mecanica solidului, Universitatea „Transilvania”Brașov, 1998, Tom. II, p. 25-28 (în colaborare cu C. Alexandru); Modele dinamice pentru testarea sistemelor de ghidare - suspensie a punţii spate a automobilului, în Buletinul ESFA’98, volumul I, București, 1998, p. 155-158 (în colaborare cu C. Alexandru, V. Şandru); Abateri dimensionale şi influenţa lor asupra cinematicii mecanismului de suspensie auto tip McPherson, în  Buletinul Sesiunii Ştiinţifice al Academiei Tehnice Militare, București, 1999, p. 93-98 (în colaborare cu C. Antonya,);  Angrenajul pinion cremalieră cu raport de transmitere variabil, în TMCR, volumul 4, Chişinău, 1999, p. 212-215 (în colaborare cu D. Diaconescu, C. Antonya); Casete de direcţie cu raport de transmitere variabil, în Sesiune jubiliară cu participare internaţională – Academia Militară, București, 1999, p. 35-42 (în colaborare cu D. Diaconescu); Realizarea de rapoarte de transmitere variabile în angrenajele casetelor de direcţie variabile în angrenajele casetelor de direcţie ale automobilelor, în Conferinţa Internaţională TMCR ‘99, Universitatea Tehnică din Chişinău (Republica Moldova), 1999, volumul IV, p. 216-219 (în colaborare cu C. Alexandru, D. Diaconescu,); Study of the influence of joints elasticities on dynamic behavior of the linkages used for rear axle of the cars, în CONAT ‘99, Brașov (în colaborare cu C. Alexandru); The influence of the joints elasticities on guiding function of the linkages used for rear axle of the passenger cars, în X Congress IFToMM, Universitatea din Oulu (Finlanda), Preceedings volumul VI, 1999, p. 2591-2596 (în colaborare cu C. Alexandru, I. Vişa); Virtual prototyping of the guiding-suspension system of the rear axle of passenger cars using MBS software, în European Automotive Congress – EAEC ‘99, Universitatea Barcelona (Spania), 1999, volumul II, p. 144-151 (în colaborare cu C. Alexandru); Cinematica mecanismelor de direcţie ale tractoarelor, în Analele Universitatea din Oradea, Facultatea Mecanică, Oradea, 2000, p. 253-256 (în colaborare cu C. Antonya şi B. Ceauşescu); Contributions presented at MTM Symposium regarding the steering and suspension mechanisms of automobiles, în Buletinul Al VIII-lea Simpozion Internaţional MTM Timişoara, 2000, volumul I, p. 27-32 (în colaborare cu I. Vişa); Simulation of an off-road vehicle using the MBS software ADAMS, în Al VIII-lea Simpozion Internaţional CAR Piteşti,  2000, volumul A, p. 45-51 (în colaborare cu C. Alexandru);  Some aspects of the dynamic behavior of the suspension mechanisms of automobiles, în Al VIII-lea Simpozion Internaţional MTM Timişoara, 2000, volumul I, p. 51-54 (în colaborare cu C. Antonya); Condiţii de existenţă şi funcţionare corectă a angrenajului pinion-cremalieră cu profil curb, în volumul Conferinţa ştiinţifică Internaţională TMCR’01- Universitatea Tehnică a Moldovei, Chişinău, 2001, volumul 3, p. 240-243 (în colaborare cu B. Ceauşescu şi D. Diaconescu); Optimizarea mecanismului de direcţie tip patrulater utilizat la autoturisme – partea I şi partea a II-a, în Conferinţa Internaţională SMAT’01 – Universitatea din Craiova, Craiova, 2001, volumul I, p. 153-166 (în colaborare cu C. Alexandru,); The virtual prototype of an off-road vehicle, în vol. International Conference on the Enhanced Safety of Vehicles – ESV, Amsterdam, 2001 (în colaborare cu C. Alexandru); Identificarea mecanismelor de suspensie auto  pe baza datelor experimentale, în Simpozionul  PRASIC’02, Universitatea Transilvania Braşov, 2002, volumul I, p. 35-38 (Cs. Antonya); Linearization of the dynamic model of a double wishbone automotive suspension, în Conferinţa Internaţională RADMI’02, Vrnjacka Bajna, Iugoslavia, 2002, volumul 2, p. 567-570 (în colaborare cu Cs. Antonya);  Modelarea şi simularea mişcării de ruliu a autovehiculelor, în Conferinţa ”Tehnonav 2002”, Universitatea Ovidius Constanţa, Constanţa, 2002, volumul IV, p. 441-443 (în colaborare cu G. Andreica); Analiza şi optimizarea mecanismelor utilizând programul specializat „multibody system”, în revista Mecanisme şi Manipulatoare,  volumul 2, nr.1, p. 27-32, 2003 (în colaborare cu C. Alexandru); Analiza cinematică şi trasarea centroidelor de ruliu ale unui mecanism de suspensie cu două conture, în revista Mecanisme şi Manipulatoare nr. 2, p. 13-17, 2004 (în colaborare cu G. Andreica); The kinematical optimization of a planar suspension mechanisms for an imposed roll center height. 10th Congress CONAT’04, Brașov, p. 205, 2004 (în colaborare cu I. Vişa, G. Andreica, Gh. Deliu); Echilibrium position of car suspension McPherson type. 55th Aniv. VSB Technical University of Ostrava, ISC Ostrava, 2005, volumul 8, p. 145 (în colaborare cu I. Vişa); Aplicarea metodei multicorp la studiul cinematic al prehensoarelor mecanice cu bancuri propuse, în revista Mecanisme şi Manipulatoare, 2006, volumul 5, p. 51-56 (în colaborare cu C. Stăncescu); Modelarea unei maşini electro-mecanice de tăiat textile utilizând tehnica analizei multicriteriale. Al 8-lea Simpozion cu participare internaţională PRASIC’06, Universitatea Transilvania, noiembrie 2006, Brașov, 2006, volumul III, p. 35-40, (în colaborare cu C. Viragos); Influenţa dezaxărilor radiale asupra capacităţii portante a cuplajelor cu arcuri lamelare în semicerc. Conferinţa Internaţională TMCR’07, Chişinău, UniversitateaTehnică a Moldovei, 2007,  volumul 2, p. 61-64 (în colaborare cu M. Ciobotă); Referiri la sistemele de depunere a filmelor subţiri prin SP în vederea conversiei energiei solare. Conferinţa Internaţională TMCR’07, Chişinău, UniversitateaTehnică a Moldovei, 2007,  volumul I, p. 361-364 (în colaborare cu M. Enescu); Structural-kinematic modeling of human body ankle joint mechanical systems – Part I, Conferinţa Internaţională TMT’07, Hammamet (Tunisia), 5-9 sept. 2007, p. 1063-1066; Structural-kinematic modeling of human body ankle joint mechanical systems – Part II, Conferinţa Internaţională TMT’07, Hammamet (Tunisia), 5-9 sept. 2007, p. 907-910; Three New CAD-Model for Gripping System for Robots. Functional Analisys, în Proceedings of the 4th International Conference on Robotics, ROBOTICS’08, Bulletin of Transilvania University of Braşov, Brașov, 2008, volumul II, p. 681-686 (în colaborare cu M. Bolboe); Correlating requirements regarding the command and the mechanical structure of the automotive steering system, în Proceedings of SYROM2009 – The 10th IFToMM International Symposium on Science of Mechanisms and Machines, în revista Springer, 2009, p. 217-226 (în colaborare cu C. Alexandru); A gear with translational wheel for a variable transmission radio and applications to steering box, în revista Mechanisms and Machine Theory, volumul 52, p. 267-276 (în colaborare cu D. Macaveiu, C. Alexandru); Structure of linkages and cam gear for integral steering of vehicles, Proceedings of World Academy of Science, în Engineering and Technology, Paris, 2011, p. 466-472 (în colaborare cu D. Macaveiu, C. Alexandru); Experimental results regarding an anthropomorphic original gripper with two Zinger Tests during grasping objects with varied shapes, în Journal of Mechanics engineering automation, nr. 4, 2014, p. 234-241 (în colaborare cu M. Bolboe, I. Stareţu); brevete de invenţie – 1. Angrenaj roată – cremalieră, Nr. 12119581, 2009, Brevet de invenţie, clasa B62D3/12 (în colaborare cu D. Diaconescu, B. Ceauşescu); 2. Angrenaj roată-cremalieră cu flancuri frânte. Nr. 169,  2010, Brevet nr. RO126110-A0 (în colaborare cu A. C. Buta, D. M. Macaveiu); 3. Dispozitiv de direcţie (cu camă), Nr. A/01087, Brevet RO127183-A0 (în colaborare cu A. C. Buta, D. M. Macaveiu, C. Alexandru); 4. Dispozitiv de direcţie (cu mecanisme articulate monocontur cu două acţionări), depus cu nr. A/01216 la 22.11.2011

Referinţe: Dicţionarul specialiştilor un „Who’s who’’ în ştiinţa şi tehnica românească, volumul I, ediţia I, București, Editura Tehnică, 1996, p. 18.

Fişă întocmită de Elvira Oros, Daniel Nazare. În redactare am folosit informaţiile oferite de domnul Petre Alexandru, căruia îi mulţumim şi pe această cale, iar la elaborarea articolului am avut sprijinul Corinei Bădrăgan şi Ioana Căpăţână.