Caută în baza de date cu peste 300.000 de volume


ALEXANDRESCU Sică (Vasile)


Înapoi

ALEXANDRESCU, Sică (Vasile) (n. 15 aug. 1896, București – d. 6 aug. 1973, Cannes, Franţa), regizor de teatru. Format la şcoala realistă a lui Paul Gusty. Despre Alexandrescu Sică se spune că a regizat spectacole de teatru într-o vreme în care în România nu exista şcoală de regie de teatru. Totuşi, a montat în anii 40 ai secolului trecut spectacole memorabile, cu distribuții remarcabile, în care şi rolurile mici erau interpretate de mari actori: „Azilul de noapte”, de Gorki, cu Tony Bulandra, George Vraca, Jules Cazaban, Dina şi Tanți Cocea, Beate Fredanov, „Tâlharii”, de Schiller, cu George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Fory Eterle, Ion Iancovescu, „O noapte furtunoasă”, de Caragiale, cu Alexandru Giugaru, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timică, Silvia Dumitrescu-Timică. A format actori (între alţii G. Vasiliu-Birlic) şi regizori, a lansat dramaturgi (Mihail Sebastian, de pildă). A fost prim regizor artistic la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” București A scris, tradus şi adaptat piese de teatru. A regizat şi filme: „O scrisoare pierdută” (1953) şi „Bădăranii” (1960, în colaborare cu Gh. Naghi). Pentru activitatea sa merituoasă a primit diferite distincţii: a fost de două ori laureat al Premiului de Stat, în 1953 i s-a acordat titlul de Maestru emerit al artei, iar înainte de 1960 a primit titlul de Artist al poporului, în 1952 a primit Ordinul Muncii clasa I pentru contribuţia sa la Centenarul Caragiale, iar în 1967 Ordinul Meritul cultural clasa I. Este pensionat şi numit la conducerea teatrului din Brașov. Aici a fost directorul Teatrului de Stat din stagiunea 1967, dorindu-şi să monteze spectacole de calitate, cu participarea unor invitaţi de marcă. Prezenţa sa la conducerea teatrului braşovean s-a reflectat în creşterea numărului de premiere, nume noi la direcţia de scenă a spectacolelor şi continuarea spectacolelor pe perioada verii. La Brașov a pus în scenă piese memorabile, precum: „Apus de soare” (1967), „Micul infern” (1969), „Gaiţele”, „O noapte furtunoasă”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” (1970). A inaugurat ca director prima sa stagiune braşoveană cu „Apus de soare”, la care a invitat trei actori din București: George Calboreanu, Carmen Stănescu şi Marcel Anghelescu. Alexandrescu Sică a reuşit să monteze un spectacol excepţional, care a entuziasmat publicul şi critica, integrând şi motivând echipa de actori, transmiţând experienţa sa artistică şi impunând respectul pentru teatru şi spectatori. Mircea Andreescu* descria astfel pe maestrul astfel: „Întotdeauna corect şi impecabil îmbrăcat, punctual, serios şi sever în repetiţii şi pe scaunul de director, nu-şi permitea şuete, respecta scena şi teatrul, spectatorii (când intra în teatru îşi scotea pălăria). Nu suporta să vadă în jurul lui lume, actori mai ales, fără treabă, iar cu actele de indisciplină era necruţător, împământenind o adevărată tradiţie în acest sens [...]. Obişnuia să apară pe neaşteptate la reprezentanţii şi de constata că spectacolul lâncezeşte sau se vorbeşte neglijent sau replica nu se aude sau nu se îneţelege, pocnea din degete... Şi, ca prin farmec, <> creştea cu grade bune”. Un alt succes a fost în 1969 „Micul infern” de Mircea Ştefănescu, care s-a jucat de 124 ori. Nu întâmplător, în acelaşi an, la iniţiativa sa, numele teatrului se schimba, devenind Teatrul dramatic. În cei 6 ani cât a condus teatrul braşovean, maestrul a reuşit să impulsioneze activitatea prin cele 50 de premiere, montate personal şi de alţi regizori colaboratori, a adus personal nou, dintre care secretarul literar Dimitrie Roman, ce a schimbat cartea de vizită a teatrului prin caietele-program bogate in informaţii, prin impunerea unui standard de seriozitate şi calitate artistice. S-a stins la Cannes, unde se afla împreună cu soţia, la 6 aug. 1973, lăsând în urmă opera sa de o viaţă, spectacolele de teatru, şi posterităţii amintirea unui profesionist pasionat. Secretarul literar Dimitrei Roman îl descria în felul următor: „Spirit întreprinzător, dinamic şi fecund, maestrul Sică Alexandrescu nu şi-a putut concepe viaţa decât acolo unde se plămădesc creaţiile scenice, sub lumina caldă a reflectoarelor, între prietenii săi dintotdeauna, în teatru, cu actorii [...]. Sică Alexandrescu a cârmuit cu priceperea şi pasiunea sa molipsitoare activitatea teatrului braşovean, dovedindu-se, la o vârstă ce-i află pe alţii retraşi din orice activitate, acelaşi eminent om de teatru, acelaşi spirit receptiv, pedagog excelent şi camarad, stimulând în permanenţă o atmosferă de elevată spiritualitate.” Teatrul poartă numele din 7 iunie 1994.

Opera (bibliografie selectivă): Piese originale - La mine în Răstoacele, comedie în colaborare cu Tudor Muşatescu; Lenţa, piesă în colaboare cu Francisc Munteanu; Traduceri – Cavalerul din Olmedo de Lope de Vega, în colaborare cu A. Baranga; O zi de odihnă de V. Kataev, în colaborare cu A. Baranga; Revizorul de N. Gogol, în colaborare cu Al. Kiriţescu şi Gabriela Leonte; Regele Lear de W. Shakespeare, în colaborare cu Mircea Ştefănescu; Bădăranii de C. Goldoni; Adaptări: Arde nevastă-mea după A. Vercors; Barza după A. Birabeau, împreună cu T. Muşatescu; Birlic după Arnold şi Bach, împreună cu T. Muşatescu; Călugărul din vechiul schit după J. Horst şi W. Pollaczek, împreună cu T. Muşatescu; Doi sergenţi după C. Rotti; Dumnezeu să-l ierte după Al. Bisson, cu T. Muşatescu; Om de încredere după P. Armont şi L. Marchand, cu T. Muşatescu; Problemă de rezolvat după A. Holwood, cu T. Muşatescu; Cărţi şi articole despre teatru – Caiete de regie pentru O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea de I. L. Caragiale, București, Editura pentru literatură şi artă, 1956; Caragiale în timpul nostru. Însemnările unui regizor, București, Editura pentru Literatură, 1962; Un comediant şi o fată de familie şi alte schiţe, București, Editura pentru Literatură, 1967; Cu teatrul românesc peste hotare, București, Editura Meridiane, 1968; General la patru ani. Povestiri, București, Editura pentru Literatură, 1969; Povestiri. Marea şi mica bătălie teatrală, București, Editura Cartea Românească, 1970; Stagiune non-stop, în Teatrul, nr. 7, 1970; Teatrul dramatic din Braşov, în Teatrul, nr. 9, 1971; Prefaţă la stagiunea braşoveană 1972-1973, în Teatrul, nr. 9, 1972; Tovarăşul meu, tutunul. Noi şi vechi despre Caragiale, București, Editura Eminescu, 1973.

Referinţe (bibliografie selectivă): Silvestru, Valentin, Prezenţa teatrului, București, Editura Meridiane, 1968, p. 149-152; Sebastian, Mihail, Întâlnire cu teatrul, studiu introductiv şi antologie de Cornelia Ştefănescu, București, Editura Meridiane, 1969, p. 150-151, 154-159, 163-165, 168-175, 184-185; Istoria teatrului în România, volumul II, București, Editura Academiei, 1971, p. 352-357 (Şcoala de comedie caragialeană de Olga Flegont) şi volumul III, 1973, p. 54-60, 62-82, 306-308 şi 397-407 (autori Margareta Andreescu, Mihai Florea, Letiţia Gîtză); Anghelescu, Marcel, Meşterul, în Teatrul, nr. 8, 1973; Baranga, Aurel, Flori tombale, în Contemporanul, 10 aug. 1973; Beligan, Radu, Un mare animator, în Cinema, aug. 1973; Marcu, Virginia Itta, Meşterul – un an de la plecare, în Teatrul, nr. 9, 1974; Silvestru, Valentin, Caligrafii pe cortină, București, Editura Eminescu, 1974, p. 43-65; Tărchilă, Dan, Acum, când nu mai este, în Astra, nr. 7, 1974; Massoff, Ioan, Teatrul românesc –privire istorică, volumele V-VI, București, Editura Minerva, 1976 şi 1978; Beligan, Radu, Luni, marţi, miercuri...., București, Editura Eminescu, 1978, p. 89-91; Alexandrescu, Sică, Un drum în teatru, ediţie îngrijită, cronologie, note, comentarii şi studiu introductiv de Margareta Andreescu, București, Editura Eminescu, 1980; Paraschivescu, Constantin, Teatrul „Sică Alexandrescu” Braşov – Monografie, Brașov, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, 2014; http://www.teatrulsicaalexandrescu.ro/component/content/article/40-uncategorised/472-70-de-ani-de-teatru-de-stat-la-bra%C8%99ov.html accesat la data de 9 ianuarie 2017.

Fişă întocmită de Ruxandra Moaşa Nazare.