Caută în baza de date cu peste 300.000 de volume


ALESIUS Dionisie


Înapoi

ALESIUS, Dionisie (n. 12 apr. 1525, Brașov - m. 1577), teolog. Despre perioada studiilor lipsesc din păcate informaţiile, detalii despre viaţa sa fiind consemnate abia în anii când devine preot luteran (mai târziu calvin). Are privilegiul de a fi preot la curtea principelui Transilvaniei, Ioan Sigismund Zapolya (1541-1571), până la 1564, când este înlocuit cu Dávid Ferencz. Slujeşte apoi la Feneşul săsesc (Floreşti), devenind după moartea lui Ioan Sigismund superintendent (episcop) al bisericii maghiare calvino-unitariene şi capelanul principelui Ştefan Báthory. De fapt, este implicat în disputele religioase dintre luterani, calvini şi unitarieni, contrapunându-se adversarului său, Dávid Ferencz. Este autorul unui regulament de funcţionare a confesiunilor din Transilvania, care, după opinia lui Horányi, ar data din jurul anului 1572. Acest regulament a fost întărit de principii Cristofor şi Sigismund Báthory. Dionisie Alesius a fost supranumit „Clujeanul”, acest fapt putându-i demonstra şederea în acest oraş.

Referinţe: Trausch, Schriftsteller, volumul I, p. 32, nota 1; Szinnyei, Magyar, p. 117 [care citează şi alte lucrări mai vechi: Bod, Péter, M. Athenas és Smyrnai szent Polykarpus; Horányi, Nova Memoria; Benkő, Transilvania, volumul II, p. 130; Jakab Elek, Keresztény Magvető, 1879]; Quellen, volumul VIII/2, p. 114, 142, 147; Vigh Béla, Răspândirea ideilor calvinismului în Transilvania secolului al XVI-lea, în revista Transilvania, Sibiu, nr. 5-6/2006, p. 18-25; Idem, Radicalizarea unitarianismului în Transilvania secolului al XVI-lea, în revista Transilvania, Sibiu, nr. 1/2007 (partea I), p. 18-23 şi partea a doua, nr. 2/2007, p. 56-63.

Fişă întocmită de Elvira Oros şi Daniel Nazare.